Moment de inspirație pentru dezvoltarea ta

Despre LIDEEA și programele de formare profesionale pe care le concepem și susținem în practica de zi cu zi

Programele de formare profesională LIDEEA sunt concepute astfel încât întregul efort de învățare este orientat spre rezultate atat la nivel individual, cât și la nivelul departamentelor și al companiei ca și întreg.

Noi ne angajam să ajutăm oamenii să învețe și despre valori, despre încrederea în ceea ce pot să facă, despre importanța gândirii critice și independente, despre beneficiile muncii în echipă și empatia față de cei din jur, adresându-ne și generației Z prin cursuri special adaptate preferințelor acestora.

LIDEEA este despre învățare – dezvoltare, dar și despre fericire și mulțumire în activitatea derulată!

VREI SĂ DEVII UN LIDER DE SUCCES?

AFLĂ ACUM MAI MULTE DETALII DESPRE PRODUSELE ȘI SERVICIILE NOASTRE

Cursuri Leadership & Management

Afla mai multe detalii despre cum poti sa ajungi un lider de succes alaturi de LIDEEA.

DESCOPERA DETALII

Resurse Umane & Dezvoltare Oganizațională

Totul este despre oameni potriviti, la locul potrivit, in momentul potrivit si cu competentele potrivite!

Afla mai multe

Fonduri UE Politici – Programe – Proiecte

Aveti nevoie de finantare? Atingeti-va obiectivele accesand fonduri europene sau alte tipuri de fonduri publice!

ACCESEAZA ACUM

LIDZone - platforma eLearning

Invata eficent, invata cu LIDEEA, folosind una dintre cele mai performante platforme de eLearning.

AUTENTIFICARE LIDZone

CÂTEVA CUVINTE DESPRE NOI

AFLĂ MAI MULTE INFORMAȚII DESPRE CINE SUNTEM ȘI CUM TE PUTEM AJUTA

LIDEEA DEVELOPMENT ACTIONS S.R.L. operează, activează si totodata este o prezență în sectorul de consultanţă în management şi training, incepand cu anul 1998.
LIDEEA există pentru dezvoltarea, schimbarea și continua îmbunatățire a performanței oamenilor, organizațiilor și regiunilor.
Noi, consultanții LIDEEA, vă propunem să lucrăm împreună pentru performanță, sub deviza „It’s all about performance!”

ULTIMELE NOUTATI MARCA LIDEEA

Citește acum cele mai noi articole în secțiunea CE E NOU?

Părerile cursanților noștri

Public Manager

Programul a reflectat întocmai fişa postului meu… a fost exact ceea ce aveam de făcut la locul de muncă şi nu mai făcusem niciodată. Ma bucur foarte mult ca am urmat cursul oferit de Lideea.

Analist Financiar

A fost cel mai util curs pe care l-am făcut... am mai participat la cursuri pe această temă în ţară şi în străinătate, dar pot să spun că acum am înţeles cu adevărat şi ştiu să aplic ceea ce am învăţat.

Trainer

Programul a răspuns exact la întrebarile pe care le aveam, utilitatea cursului constând în modul practic în care a fost structurat, adaptarea la nevoile și programul meu și exemplele concrete oferite.

Project Manager

Am apreciat cel mai mult combinaţia perfectă între: flexibilitatea accesării cursului on-line, bogăţia cunoştinţelor şi surselor disponibile, prezenţa fizică şi virtuală a „coaches”, workshop-urile clasice, scurte şi focalizate.

manager

Am dobândit o nouă înțelegere asupra ceea ce înseamnă sistemul de evaluare a performanțelor pentru mine ca șef de departament. Totul este practic, și ceea ce mi se părea pur birocratic a devenit calea de a mă înțelege cu oamenii mei. Simt că sunt un manager mai bun!

Business Developer

…Recomand sincer echipa LIDEEA pentru că știe să gestioneze procesul de învățare și pentru că reprezintă un real punct de referință și de ajutor în lungul proces de asimilare a adevăratei performanțe, în care simți că ai nevoie de un prieten specialist cu care să te consulți și care să te îndrume în mod corect.

PLATĂ ONLINE

TOATE PLAȚILE SUNT SECURIZATE ȘI SUSTINUTE DE PARTENERII NOȘTRI FARA A PERCEPE UN COMISION SUPLIMENTAR!